Evenimente

Evenimente

Înapoi

Evenimente cu amestecare - Cum funcționează?

Evenimentele cu amestecare sunt, după cum sugerează și descrierea, evenimente în care, pentru a le juca și a primi recompense prețioase, trebuie să amesteci setul care ți se prezintă în fiecare zi a evenimentului.

Pentru moment, avem două tipuri de evenimente cu amestecare. Acestea sunt evenimentele lunii mai și cele de iarnă, care, deși au loc în perioade diferite ale anului, se bazează pe aceeași mecanică.

  • Evenimentul de iarnă


În acest eveniment de iarnă, îndeplinirea sarcinilor îți va oferi drept recompensă Chei poștale, care îți vor permite să deschizi Cutii poștale.






După cum poți vedea în partea stângă a imaginii, atunci când deschizi fereastra evenimentului ți se va prezenta un set de 16 Cutii poștale blocate, pe care trebuie să le amesteci pentru a le deschide. Odată ce le-ai amestecat, vei vedea setul închis și apoi va trebui să utilizezi Cheile poștale (pe care le primești prin finalizarea misiunilor evenimentului și/sau prin colectarea lor din zonele învecinate ale orașului tău) pentru a deschide Cutiile poștale, primind astfel nu doar unul dintre premiile conținute în interior, ci și un Cadou de iarnă. Adunând 20 de Cadouri de iarnă, vei colecta unul dintre Marile Premii.

Totodată, în acest tip de eveniment poți folosi anumite puteri speciale!


Există 3 Puteri speciale pe care le poți folosi
Amestecă din nou - La un cost de 45 Chei poștale îți oferă noi recompense, închizând toate cutiile poștale deschise anterior și permițâdu-ți "amestecarea" lor din nou.
2x - Dublează recompensele în următoarea Cutie poștală care este deschisă după activare.
Lupa dezvăluirii - Afișează conținutul a două Cutii poștale încă nedeschise.
Reține: Nu poți continua să colectezi Stele poștale suplimentare dacă o Putere specială este gata de utilizare. Numai după ce a fost utilizată o Putere, contorul va începe să crească din nou, odată cu deschiderea fiecărei uși noi.

Fiecare eveniment îți aduce premii fantastice și exclusive, așa că asigură-te că finalizezi misiunile propuse, pentru a aduna toate recompensele minunate!


  • Evenimentul lunii mai

În acest eveniment al lunii mai, îndeplinirea sarcinilor îți va oferi ca recompensă Lopeți de bronz, care îți vor permite să dezgropi Semințele zânelor.


Fiecare zi a evenimentului lunii mai începe cu un total de 16 Semințe ale zânelor îngropate, care abia așteaptă să le dezgropi folosind Lopeți de bronz. La începutul fiecărei zile, ți se va prezenta o nouă selecție de recompense ascunse în Semințele zânelor. Pentru a-ți face o idee despre ce poți câștiga, recompensele sunt vizibile la început, dar trebuie să le „amesteci” înainte de a dezgropa Semințele zânelor pentru a le revendica. Când folosești Lopeți de bronz pentru a dezgropa o Sămânță a zânelor, aceasta îți va oferi o Floare fermecată care contribuie la progresul tău către Marile Premii, putând colecta următorul Mare Premiu după ce ai adunat 20 de Flori fermecate.

Totodată, în acest tip de eveniment poți folosi anumite puteri speciale!


Există 3 Puteri speciale pe care le poți folosi
Amestecă din nou - La un cost de 45 de Lopeți de bronz, îți oferă noi recompense îngropând toate Semințele zânelor dezgropate anterior și permițâdu-ți "amestecarea" lor din nou.
2x - Dublează recompensele în următoarea Sămânță a zânelor care este dezgropată după activarea ei.
Lupa dezvăluirii - Afișează conținutul a două Semințe ale zânelor încă nedezgropate.
Reține: Nu poți continua să colectezi Semințe ale zânelor suplimentare dacă o Putere specială este gata de utilizare. Numai după ce a fost utilizată o Putere, contorul va începe să crească din nou odată cu dezgroparea fiecărei noi Semințe.


Selectează limba