Competiția de gătit Elvariană

Introducere
Mama Juul, legendarul bucătar Orc, și-a petrecut viața urmărind cele mai îndrăznețe arome din toate tărâmurile. De la pâinea de piatră gnomă, până la înghețata elfică, ea a transformat neobișnuitul în ceva de neuitat, creând feluri de mâncare care încântă și surprind chiar și cele mai încăpățânate gusturi. Bucătăria ei călătoare a devenit un punct de reper pentru iubitorii de mâncare și pentru bucătarii îndrăzneți deopotrivă, deși ajutoarele ei, goblinii neastâmpărați, adaugă adesea amestecului, un strop de haos.
Anul acesta, Mama Juul s-a întrecut pe sine, organizând cea mai mare competiție culinară pe care au văzut-o Elvarienii vreodată: Competiția de gătit Elvariană. Bucătarii aspiranți din toate colțurile lumii sunt invitați să își testeze abilitățile, creativitatea și nervii într-o serie de provocări intense. Doar cei mai curajoși și mai inventivi vor ajunge în runda finală!
Ai tot ce-ți trebuie pentru a o impresiona pe Mama Juul? Sau vei sfârși ca o poveste cu tâlc în tradiția bucătăriei gobline? Alătură-te nouă la Competiția de gătit Elvariană pentru a fi martorul istoriei culinare în devenire!
Meniul Evenimentului
Fiecare misiune finalizată îți va oferi ca recompensă Pălării de bucătar. Acestea sunt adăugate automat în meniul evenimentului.

Pălăriile de bucătar sunt folosite pentru a produce un Fel de mâncare dintr-unul dintre cele trei Stocuri de alimente. Vezi mai jos cum să îmbini preparatele pentru a crea unul și mai delicios! Finalizarea Comenzilor clienților îți va oferi Satisfacția clienților.
Făcând clic pe pictograma Meniul evenimentului vei accesa fereastra acestuia, care îți va oferi o mulțime de informații și-ți va permite să utilizezi Pălăriile de bucătar:

- Indică timpul rămas din eveniment.
- Ligile: îți permit să-ți vezi progresul în cadrul Ligilor (verifică partea de jos a paginii pentru mai multe informații).
- Îți arată cantitatea de Pălării de bucătar pe care ai colectat-o și nu ai folosit-o încă.
- Îți permite să cumperi Pălării de bucătar folosind Diamante.
- Îți arată recompensa zilnică exclusivă pe care o poți obține când finalizezi o Comandă a clienților. De asemenea, îți arată cât timp mai este disponibilă înainte de a dispărea.
- Dacă vezi că ai atins 5/5 încărcări de înlocuire și dorești să-ți schimbi premiul zilnic, este suficient să apeși butonul Înlocuire, confirmă-ți alegerea și vei vedea premiul zilnic modificat pentru ziua respectivă!
- Marile Premii care urmează să fie câștigate prin colectarea a 20 de Satisfacția clienților pentru fiecare (clic pe butonul „Revendică” pentru a colecta Marile Premii).
- Cantitatea de Satisfacția clienților pe care ai câștigat-o.
- Punctul de informare: aici poți verifica mai multe evoluții disponibile ale Felurilor de mâncare și care este starea lor de evoluție.
- Masa de bucătărie, unde vor apărea Felurile de mâncare și unde le poți îmbina.
- Comenzile clienților disponibile în acel moment; caut-o pe cea mai atractivă pentru tine.
- Progresul tău către deblocarea următorului Mare Premiu.
- Găleata de gunoi: trage aici un Fel de mâncare pe care dorești să îl scoți de pe Masa de bucătărie. Atenție! Acest proces nu poate fi anulat.
- Stocurile de alimente: aici îți poți cheltui Pălăriile de bucătar, fiecare categorie având un anumit Fel de mâncare.
- Trofeul de gust: acest pachet magnific îți permite să plasezi un Fel de mâncare evoluat, de nivel 5 sau 6, pe Masa de bucătărie. Dacă norocul îți surâde, poți primi 50-100 de Pălării de bucătar.
De asemenea, poți face clic pe butonul Ajutor pentru a vedea informațiile ajutătoare despre evenimentul curent.
Pălăriile de bucătar
Începi evenimentul cu 40 de Pălării de bucătar și fiecare misiune a evenimentului îți va oferi mai multe ca o recompensă pentru îndeplinirea sarcinilor date. Mută-le pentru a alege una dintre cele trei Comenzi ale clienților pentru a avansa spre Marile Premii. De asemenea, din când în când, vei găsi mai multe Pălării de bucătar de colectat de pe lângă periferiile orașului tău sau le vei găsi ca una dintre multele recompense din Comenzile clienților.
În plus, vei primi 20 de Pălării de bucătar dacă îți vizitezi orașul în fiecare zi și obții Recompensa zilnică!
Poți folosi apoi Pălăriile de bucătar pentru a obține Feluri de mâncare din Stocurile de alimente. Pălăriile de bucătar suplimentare sunt deblocate la atingerea primei și a celei de-a treia Etapă misiune.

Reține că evenimentul Competiția de gătit Elvariană durează doar câteva săptămâni, durează doar câteva săptămâni, după care nu vei mai putea folosi Pălăriile de bucătar pentru a pentru a produce Feluri de mâncare delicioase și a câștiga recompense extraordinare, așa că nu pierde timpul!
Procesul din bucătărie
Feluri de mâncare și stocuri de alimente

Pentru a produce mâncăruri delicioase, vei avea nevoie de două lucruri : Feluri de mâncare și Stocuri de alimente.
Există trei tipuri de Feluri de mâncare în acest eveniment:
- Ciocolată caldă
- Deserturi cu lămâie
- Fripturi delicioase
Fiecare Fel de mâncare are șase niveluri. Poți găsi toate nivelurile fiecărui Fel de mâncare în imaginea de mai jos:

Stocurile de alimente îți vor oferi Feluri de mâncare pentru a juca acest eveniment. Fiecare Stoc de alimente poate oferi doar un Fel de mâncare de tipul său. Poți activa un Stoc de alimente folosind Pălăriile de bucătar, însă recompensa acestuia este aleasă aleatoriu de joc. Poți vedea în tabelul de mai jos șansa fiecărei piese pentru fiecare Stoc de alimente:
Batoane de ciocolată
|
Sac de lămâi |
Ladă de legume |

|
 |
 |
Reține: Poți vedea că fiecare Stoc de alimente îți poate oferi doar un Fel de mâncare până la nivelul cinci.
|
Procesul de fuzionare
Piesa de rezistență a acestui eveniment este îmbinarea Felurilor de mâncare pentru a produce unul și mai delicios. Pentru a-ți face clienții fericiți, va trebui să le pregătești Comenzile.
Dar, atunci când activezi un Stoc de alimente, vei primi un Fel de mâncare de tipul acelui Stoc, dar nu neapărat de nivelul dorit. Acum are loc procesul de fuziune!
Pentru a fuziona două Feluri de mâncare, trebuie să faci clic pe primul și să îl tragi peste al doilea. Doar atât! Fuziunea se va face și va apărea un nou Fel de mâncare!
Există câteva reguli de urmat:
Prima regulă: Poți fuziona doar două Feluri de mâncare de același tip și de același nivel. Ceea ce înseamnă că nu poți fuziona o Friptură de nivel 1 și o Ciocolată de nivel 1. Dar poți fuziona două Lămâi de nivel 2.
Rezultatul a două Feluri de mâncare fuzionate va fi întotdeauna un singur Fel de mâncare, dar unul care a evoluat la nivelul superior față de cel al pieselor separate inițial.
Exemplu: Dacă trebuie să produci o ciocolată de nivel 5? Trebuie să fuzionezi două ciocolate de nivel 4.
A doua regulă: Fuziunea este ireversibilă. Dacă nu ai nevoie de un Fel de mâncare fuzionat, îl poți arunca sau îl poți păstra până când ai nevoie de el.
A treia regulă: Fuzionând două Feluri de mâncare, vei obține întotdeauna un nivel superior. Nu poți obține niciodată un nivel inferior.
Comenzile clienților
În secțiunea din dreapta panoului, vei găsi trei Comenzi de la clienți. Sunt asemănătoare Cuferelor din evenimentele noastre anterioare.
Pentru a finaliza fiecare Comandă, trebuie să gătești Felurile de mâncare necesare pe Masa de bucătărie. Poți avea maximum 3 Comenzi în același timp și fiecare Comandă îți va cere câte un Fel de mâncare din fiecare tip, dar cu niveluri diferite. Cu cât Comanda este mai exigentă, cu atât recompensa va fi mai mare!
 |
În această primă Comandă, poți vedea că toate Felurile de mâncare sunt gata. Apoi poți fie să accepți, fie să respingi Comanda. Dacă nu dorești să îndeplinești această Comandă, poți sări peste ea sau poți fuziona unul dintre Felurile cerute de Comandă.
|
În această a doua Comandă, poți vedea că doar unul dintre Felurile de mâncare este gata. Dacă această Comandă este pe placul tău, poți fuziona Felurile de pe Masa de bucătărie pentru a satisface Comanda sau poți sări peste ea și să primești o nouă Comandă.
|
În această a treia Comandă, poți vedea că niciunul dintre Felurile de mâncare nu este gata. Dacă această comandă este pe placul tău, poți fuziona Felurile de pe Masa de bucătărie pentru a satisface Comanda sau poți sări peste ea și să primești o nouă Comandă. |
Dacă nu dorești să îndeplinești o Comandă, poți decide să o omiți, apăsând micul coș roșu din colțul dreapta sus al Comenzii pe care dorești s-o elimini. va trebui să aștepți 30 de minute pentru a primi o nouă Comandă sau să folosești Diamante, dacă dorești să grăbești cronometrul.
În colțul stânga sus al fiecărei Comenzi poți vedea cât de multă Satisfacție a clienților vei primi prin îndeplinirea Comenzii respective. Cu cât Comanda este mai pretențioasă, cu atât recompensele și cantitatea de Satisfacție a clienților sunt mai bune.
Dacă treci mouse-ul peste Comandă, poți vedea toate recompensele conținute în interior, dar, similar Cuferelor din evenimentele noastre anterioare, poți câștiga doar una dintre recompensele enumerate. Totul depinde de norocul tău.
Atunci când accepți o Comandă, Felurile de mâncare vor fi luate din bucătărie, recompensele Comenzii vor fi acordate, iar Satisfacția clienților obținută te va ajuta să progresezi spre Marile Premii și Ligi. Te rugăm să consulți mai jos secțiunea noastră dedicată.
Trofeele de gust
Trofeul de gust este Joker-ul tău pentru acest nou eveniment! Ca recompensă a unei Comenzi a clienților, poți câștiga „Trofeul de gust”. Este un obiect special care îți va oferi o recompensă aleasă aleatoriu de joc. Poți câștiga un Fel de mâncare de nivel superior sau mai multe Pălării de bucătar.

Recompensele
Articole conexe